Învățarea experențială

                Implicarea directă a elevului în realitatea studiată

                                                           -învățarea experențială

    Acest proiect a fost pregătit de studenta BĂDULESCU ( MODORAN) VIOLETA, înrolată la programul MEOPE ( FPSE) anul 2 (2013-2014), pentru cursul TIC-MOE( prof.B.LOGOFĂTU)

                                            

                                      "Spune-mi şi voi uita, arată-mi şi îmi voi aminti, implică-mă şi voi învăţa." - proverb chinezesc

        Principalele direcții de modernizare a curriculumului românesc au la bază diagnoza actualului curriculum și a sistemului de educație, dar și câteva repere europene, precum cadrul calificărilor și competențele-cheie. Două dintre aceste direcții, promovate de OECD, sunt flexibilizarea curriculumului prin personalizarea educației și centrarea pe elev. Acestea implică atât o bună cunoaștere a nevoilor de dezvoltare ale elevului, în funcție de care se construiește demersul educațional, cât și utilizarea unor strategii didactice care să angajeze în activitate toți elevii și care să permită adecvarea la diferitele nevoi și stiluri de învățare ale acestora.

               „INVATAREA NU ESTE UN SPORT AL SPECTATORILOR”
         Cel mai bun sistem de învățare nu este cel în care profesorul stă la catedră iar elevul stă în banca sa. Cunoaștem toți rezultatele acestui model. Învățarea experiențială presupune practicarea abilităților, cunoștințelor și deprinderilor pe care elevul vrea să le învețe.      
         În învățarea experiențială profesorul este alături de cel ce învață ca antrenor și ghid. Astfel permite elevilor să facă unele greșeli și să se confrunte cu consecințele deciziilor dar, în același timp, previne comiterea erorilor în activitatea zilnică. Din când în când profesorii se vor întoarce la lucrurile deja discutate sau analizate pentru a vedea dacă elevii lor au învățat direct din experiență. 

Teoria învăţării experienţiale oferă o viziune fundamental diferită asupra procesului de învăţare faţă de teoriile care accentuează rolul metodelor tradiţionale. Învăţarea experienţială a fost consacrată conceptual de către David Kolb în 1984. Autorul numeşte astfel această teorie a învăţării pentru două motive: unul ar fi că este inspirată de teoria lui Dewey, Lewin şi Piaget, iar altul ar fi de a sublinia rolul esenţial pe care experienţa îl joacă în procesul de învăţare. Teoria învăţării experienţiale se diferenţiază astfel de alte teorii cognitiviste - care accentuează în principal importanţa însuşirii, manipulării, reamintirii unor simboluri abstracte – sau behavioriste care neagă importanţa conştiinţei individului şi a experienţei sale subiective în procesul de învăţare.

Învăţarea  experienţială presupune fixarea unor ţinte :
•motivarea participanţilor;
•dezvoltarea încrederii;
•crearea culturii de învăţare;
•dezvoltarea comunicării şi a abilităţilor interpersonale;
•îmbunătăţirea muncii în echipă;
•luarea deciziilor şi rezolvarea obiecţiilor;
•abilităţi de conducere şi leadership. 

Domeniile învăţării - cognitiv, psihomotor, afectiv
Domeniul cognitiv - concepte, fapte, informaţie şi experienţa anterioară;
Domeniul psihomotor - cunoştinţe aplicate la evenimentele curente, în desfăşurare;
Domeniul afectiv - gândire axată pe analiza şi evaluarea propriilor activităţi şi a contribuţiei la propria creştere personală.

Învăţarea  experienţială (Experiential Learning)
Kolb a descris învăţarea ca un proces în patru paşi:

1. observarea;  
2. gândirea; 
3. simţirea (emoţiile) ; 

4. acțiunea (muşchii) 

ceea ce implică: 
1. experienţa concretă; 
2. observaţia reflexivă; 
3. conceptualizarea abstractă (crearea de generalizări sau principii care integrează observaţiile în teorii; aceste teorii vor fi utilizate ca ghid în acţiunile viitoare; 

4. experimentarea activă – prin care se testează ceea ce s-a învăţat în situaţii noi şi mai complexe. Rezultatul acestei testări este o altă experienţă concretă dar cu un nivel crescut de complexitate 

Reprezentarea grafică a modelului învățării experiențiale                          (dupa D. Kolb):

Parcurgerea celor patru paşi în învăţarea  experienţială

 Experienţa •Înseamnă să retrăieşti ceea ce s-a întâmplat. Este o reamintire a evenimentelor semnificative asupra a ceea ce s-a întâmplat. 

 Exprimarea •Te obligă să te focalizezi pe calitatea experienţei şi să-ţi pui întrebări de genul: Cum a fost? Cum te-ai simţit?

 Examinarea •Presupune analiza şi raţionalizarea experienţei avute. 

 Explorarea •Înseamnă pregătirea pentru explorarea unor comportamente reieşite din stadiile anterioare

         

         

Caracteristici ale învăţării experienţiale:

•Asigură o implicare activă a elevului;

•Se bazează pe experienţele lor;

•Asigură un dialog activ între profesor şi elev;

•Implică reflecţia activă (învăţarea este eficientă după ce reflectăm asupra situaţiei la care am participat);

•învăţarea este experienţială atunci când experienţa umană face parte din procesul de învăţare;

•învăţarea începe cu ideile şi conceptele elevului; nu există un "profesor" care să citească din cărţi;

•experienţele personale şi dezvoltarea personală sunt valorizate;

•evaluarea este considerată a fi o experienţă de învăţare pe care elevii învaţă să o aplice pe ei înşişi;

•învăţarea experienţială este organizată în jurul experienţei - experienţele anterioare ale elevilor sunt luate în considerare încă din faza de proiectare a cursului;

•învăţarea este centrată pe fiecare persoană în parte;

•este o învăţare bazată pe percepţie, nu pe teorie - învăţarea experienţială stimulează abilităţile elevilor de a motiva şi explică un subiect, din perspectivă proprie;